2011: Recomandam din toata inima: Masteratul de Politici, Gen si Minoritati
Masteratul de Politici, Gen si Minoritati din cadrul SNSPA este singurul din Romania de acest tip. A fost fondat in urma cu 11 ani si este coordonat Prof. univ. dr. Mihaela Miroiu si Conf. univ. dr. Gabriel Andreescu si dureaza 2 ani. Masteratul a avut de-a lungul anilor absolvente si absolventi care lucrau sau au lucrat apoi in domenii diverse, de la activism la administratie publica sau implementare de proiecte. Drepturile si sansele egale sunt conditii fundamentale ale unei democratii functionale si solide. Daca va inscrieti la acest Masterat veti putea invata foarte multe despre ce inseamna egalitatea de sanse, egalitatea de gen, discriminarea, discriminarea multipla, care sunt aspectele problematice in Romania azi si modalitati prin care va puteti implica in acest domeniu.
Profesoarele si profesorii care predau la acest masterat sunt persoane cu o cariera academica deja consolidata precum Prof. univ. dr. Mihaela Miroiu, Conf. univ. dr. Gabriel Andreescu, Prof. univ. dr. Liviu Rotman, Conf. univ. dr. Doina Olga Stefanescu, Dr. Laura Grunberg sau profesoare tinere precum Dr. Oana Baluta si Dr. Alice Iancu. Cursurile sunt bogate in informatie, va vor familiariza cu fundamentele teoretice din domeniu, dar si cu aplicatii din domeniul politicilor publice, implementarii de proiecte sau activismului politic etc. Consideram ca acest Masterat este foarte potrivit pentru toate persoanele interesate de egalitate de sanse si consolidarea democratiei, care doresc sa integreze aceste cunostinte in activitatea lor.
Noi, cele din Consiliul Director FILIA, suntem toate absolvente incantate ale acestui Masterat. Unele dintre noi au devenit si profesoare in cadrul lui. Centrul FILIA este partenerul Masteratului de Politici, Gen si Minoritati si asigura accesul la singura Biblioteca specializata din tara si sprijina implicarea, pentru doritoare si doritori, in activitati de cercetare si activism. Stam la dispozitia tuturor masterandelor si masteranzilor pentru sprijin academic si nu numai. In cadrul Masteratului veti fi incurajati si sprijiniti sa dezvoltati propriile proiecte sau activitati, in functie de interesele proprii, sau sa integrati cunostintele castigate in cadrul activitatii actuale. In ultimii ani masteranzii au dezvoltat proiecte precum Seri de Film cu MPGM sau Feminism-Romania.ro.
Marturii despre masterat si mai multe sfaturi si informatii privind admiterea gasiti si pe blogul Andreei Molocea si pe blogul Medusei sau pe feminism-romania.ro.
Pentru informatii “oficiale” cu privire la Masterat si Inscriere: Inscrierile se fac in perioada 1 august – 10 septembrie 2011, exclusiv online: http://admitere-masterat.politice.ro/?q=admitere. Trebuie sa va creati un cont de utilizator, apoi sa incarcati un CV si un scurt eseu propriu (5-8 pagini) pe un subiect relationat cu problematica de gen si/sau minoritati. Eseul va trebui sa-l sustineti in fata unei comisii in perioada 12-16 septembrie 2011. Pentru mai multe informatii: http://admitere-masterat.politice.ro/?q=masterat/politici-gen-si-minoritati
Noi asteptam noua generatie cu nerabdare si bucurie!










