2007: Sanse Egale prin Concilierea Vietii de Familie cu Cariera
Scopul proiectului a fost realizarea in paralel a unei consultari transparente a partenerilor sociali non-guvernamentali (sindicate, patronate, mediul academic, etc,) si a grupurilor parlamentare in vederea imbunatatirii prevederilor legislative in vigoare privind problematica reconcilierii dintre munca, familie si viata privata.
Localizare: Proiectul a cuprins intreaga arie geografica a Romaniei, cu precadere mediul urban, insa pentru a surprinde necesitatile si specificul regional, in proiect au fost inclusi si specialisti din alte centre universitare (Cluj, Timisoara, Iasi, etc.), dar si reprezentanti ai partenerilor sociali neguvernamentali din alte centre urbane
Rezultatele proiectului
- realizarea unei baze de date cu parteneri sociali (organizatii sindicale, organizatii patronale, reprezentanti ai mediului academic)
- realizarea unei cercetari privind directiile de actiune in politicilor de reconciliere in viziunea grupurilor parlamentare si a partenerilor sociali (mediul academic, mediul privat, sindicate, patronate).
- publicarea unui volum „Sanse egale prin concilierea vietii de familie cu cariera” care cuprinde analiza rezultatelor cercetarii si directiile de actiune in acdrul politicilor de reconciliere care au intrunit cel mai mare grad de consens.
- organizarea unei dezbateri publice cu reprezentanti ai organizatiilor sindicale si patronale, mediului academic si parlamentari.
Proiectul a fost finantat de Camera deputatilor, Parlamentul Romaniei prin programul „Parteneriat cu societatea civila” si a beneficiat de 10% cofinantare.
2007: Scoala de Vara "Egalitate de Sanse"

Scoala de vara a fost organizata de Autoritatea Nationala pentru Tineret împreuna cu Centrul de Dezvoltare Curriculara si Studii de gen: FILIA, avand ca lectori pe: Mihaela Miroiu (SNSPA), Oana Baluta (Centrul FILIA), Florentina Bocioc (Asociatia ACCEPT), Claudia Vlas (Agentia Nationala pentru Egalitatea de Sanse între Femei si Barbati), Asztalos Csaba (Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii), Emil Moise (Asociatia Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta) s.a.
SCOALA DE VARA CU TEMA „EGALITATEA DE SANSE”
4-11 iulie 2007, Costinesti
PREZENTARE GENERALA
Scopul Scolii de vara este cresterea gradului de constientizare cu privire la importanta respectarii egalitatii de sanse si a dreptului la nediscriminare.
Organizarea Scolii de vara „Egalitatea de Sanse în Romania” este strans legata de semnificatia anului 2007. Acesta este „Anul European al Egalitatii de Sanse pentru Toti”, de aceea ne-am propus ca în cadrul prelegerilor sa fie abordate teme care au legatura cu cele sase criterii de discriminare combatute prin intermediul campaniei „Anul European al Egalitatii de Sanse pentru Toti”: gen, origine etnica, religie, varsta, dizabilitati, orientare sexuala.
De asemenea, indiferent de criteriul de discriminare cu care se confrunta un grup trebuie luate în considerare si diferentele existente în interiorul acestuia.
Ce înseamna asta?
Înseamna ca în interiorul grupului respectiv sunt femei si barbati care au probleme si interese specifice carora trebuie sa li se adreseze proiecte, programe care sa ia în considerare aceste diferente. Genul se intersecteaza cu etnia, cu orientarea sexuala, cu varsta s.a. Este important daca esti femeie tanara sau barbat tanar, femeie roma sau barbat roma, daca esti gay sau lesbiana...
Va invitam sa audiati prelegerile acestei Scoli de vara care vor sublinia importanta egalitatii de sanse, a dreptului la nediscriminare, a diversitatii. Temele care grupeaza prelegerile se vor reflecta si în proiectii de film: Thelma si Louise (1991, regizor Ridley Scott). Iron jawed angels (2004, Katja von Garnier), Crash (2004, regizor Paul Haggis), Nascuti la comanda. Decreteii (2005, regizor Florin Iepan), Babel (2006, Alejandro González Iñárritu).

PRELEGERI. TEME GENERALE
Gen
Origine etnica
Religie
Varsta
Dizabilitati
Orientare sexuala
2005: Scoala de Vara "Egalitatea de sanse intre femei si barbati in Romania"
In perioada 3-12 iulie 2005, Centrul FILIA a fost partenerul Autoritatii Nationale pentru Tineret si al Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii in organizarea si derularea la Paraul Rece a Scolii de vara "Egalitatea de sanse intre femei si barbati in
Romania".
Scoala de vara si-a propus familiarizarea tinerilor cu problematica de gen, cresterea gradului de constientizare cu privire la rolurile femeilor si ale barbatilor in societatea romaneasca.
Scoala de vara "Egalitatea de sanse intre femei si barbati in Romania" a fost prima scoala de vara care a abordat tematica egalitatii de tanse in educatia non-formala in Romania.
Scoala de vara a oferit o serie de activitati: prelegeri, dezbateri, ateliere cu urmatoarele teme: Violenta impotriva femeilor, Cetatenia genizata, Femeile in institutii militare, Femei ti mass-media, Drepturile femeilor, Femeile si politica, Prostitutie, Piata muncii, Casatorie vs. Uniune consensuala, Stereotipuri de gen in educatie, Beneficiile diversitatii de gen pentru establishment-ul din politica si afaceri. 










